În pas de alergare prin Cozia

Sâmbăta, 6 iulie, am luat startul împreună cu încă 250 de participanţi la Cozia Mountain Run, o alergare montană caritabilă foarte frumoasă şi emoţionantă, organizată din suflet pentru o mamă a patru copii care suferă de un traumatism vertebro-medular.

Având în vedere caracterul umanitar al concursului, organizarea a fost la mare înălţime. Punctele de revitalizare, care nu au fost puţine, au avut mai mult decât puteam cere. Mulţumim mult organizatorilor pentru asta! La unele concursuri, care nu aveau nimic umanitar, am primit mult mai puţin.

1017496_147700358757395_1037543924_n

Când am făcut planul de acasă, intuiam că voi termina în 5 ore jumătate, având în vedere diferenţa de nivel şi lungimea traseului (30km cu 1750m). Mă bucuram că urcarea va fi dintr-o bucată pentru că alternanţa urcare / alergare mă cam dă peste cap. Şi cum de obicei depăşesc pe urcări şi sunt depăşită pe coborâri, speram să pot să mă îndepărtez pe urcare cât mai mult.

Sâmbătă dimineaţa, după o noapte puţin agitată din cauza emoţiilor, ne strângem la start în campingul Mănăstirii Turnu, care are cele mai cochete căsuţe pe care le-am văzut vreodată.

DSCN3052

Cu toate că suntem puţini şi nu stau chiar în ultimul rând, cumva reuşesc să nu-mi dau seama că a început numărătoarea inversă. Am auzit doar “Start!” şi am văzut mulţimea cum înaintează. Păcat, partea cu numărătoarea inversă e preferata mea de la start. Mă dezmeticesc totuşi la timp şi încep să alerg.

1039876_10151693733758252_1577665264_o

Înainte de start, foto de Adrian Soare

Prima parte din traseu este drumul forestier până la Mănăstirea Turnu, oficial 2km, mie mi s-a părut că a trecut foarte repede. De aici intrăm pe potecă în urcare. Pe porţiunea de urcare nu mă puteam gândi decât la cât de frumos o să alerg pe aici la întoarcere, poteca fiind largă, fără bolovani, urcând nu foarte abrupt. O adevărată plăcere unde se poate depăşi fără prea multe probleme, asta dacă poţi.

Când începeam să mă încălzesc pe urcare, urmează porţiunea de coborâre spre Păuşa, dar nu mai e aşa simplu, sunt destule obstacole pe traseu, mă împiedic cam des şi am impresia că n-am nici un fel de direcţie. Sunt ca o bilă de biliard pe aici, mă mir că am reuşit să nu cad. Primii 9km din traseu trec repede şi ajung în Păuşa, unde începe drumul forestier lung de 6km până la Stânişoara. Aici ne aşteaptă încurajările voluntarilor şi un pahar cu apă.

Până ieşim din sat merg prin soare şi e destul de cald, dar temperatură e totuşi acceptabilă şi sper să nu plouă, aşa cum arătau prognozele. Drumul forestier e plăcut, rar circulat de maşini şi în totalitate acoperit de umbra pădurii. Nu este foarte inclinat şi am putut alerga porţiuni mari din el. Nu integral pentru că încerc să păstrez ceva energie şi pentru urcarea spre Cabana Cozia. Drumul îmi aduce aminte de bicicleta mea de acasă, ce bine era dacă aş fi putut pedala pe aici.

Trece şi drumul, ajungem la Stănişoara, unde ne aşteaptă voluntarii cu de toate. Nici nu ştiam din ce să beau / mănânc mai întai. Îmi trag sufletul, îmi potolesc setea şi o iau la deal.

În Cozia mai fusesem în drumeţie, dar doar pe traseul pe care urma să coborâm. Ştiam că are pădurile abrupte, cu pante înclinate, dar la ce a urmat de la Stănişoara nu mă aşteptam. Panta urcă susţinut prin pădure, fără nici un moment de răgaz. Nici o serpentină ca să-mi pot relaxa puţin muschii, nimic. Şi aşa am tinut-o până sus. Eu la asta nu mă aşteptam. Ca şi cum înclinaţia pantei nu e de ajuns, traseul  a reuşit să mă dea peste cap şi psihic pentru că are câteva zone în care crezi că mai e puţin, pentru că se vede capătul urcării. Deşi la început am avut o viteză bună, treptat treptat am început să încetinesc şi să nu-mi mai placă aşa mult pe urcare. Mai ales când am început să fiu depăşită.

Într-un final s-a terminat urcarea şi am ieşit într-o zonă de pădure incendiată care arată cam dezolant dar curând ieșim în drumul forestier și ajungem la cabană. Ceaiul, energizantul, apa și bananele mă pun pe picioare și după o mică pauză o iau la vale. De aici până la Mănăstirea Turnu e numai coborâre așa că n-are rost să pierd timpul mergând. Cea mai mare parte din traseu am alergat-o singură, abia după 4km am început să depășesc. Partea asta a fost preferata mea, deși nu sunt bună pe coborâri, am avut o viteză destul de bună care mi-a ridicat mult moralul.

După ce panta se mai domolește ies rapid în dreptul Mănăstirii. De aici mai urmează o urcare, nu foarte lungă dar abruptă în prima parte, apoi o coborâre înclinată, ultima înainte de finish. La capătul pădurii ieșim pe șoseaua de centură care ocolește centrul stațiunii și care ajunge în dreptul campingului. O ultimă tură printre căsuțele cochete, oamenii pe care nu-i cunoști dar te încurajează, copiii care te aplaudă de pe margine, poarta de sosire și medalia de finisher fac să uiți prin ce ai trecut în cei 30km și să te gândești la ediția din 2014.

945097_572144362838289_1986063933_n

Am reușit să termin într-un timp mai bun cu 16min față de cel preconizat de acasă, adică în 5h 14minute, iar pentru că nu au fost foarte multe fete inscrise am ieșit pe locul 6 la categorie. Deși sunt mândră de rezultat, nu sunt atât de mândră de cum am urcat, de accea cu următoarea ocazie mă așteaptă o tură lungă și rapidă la munte. Cel mai fericită sunt pentru că am câștigat la tombolă o frumoasă farfurie făcută manual la Horezu, care se asortează cu medalia de finisher, de asemenea făcută la Horezu.

1048966_606734276027738_1634371215_o

DSCN3145

Unul dintre participanţi, Adrian Soare, a realizat şi un filmuleţ cu prima parte din traseu, de la start până la Cabana Cozia. Il puteţi vedea aici.

Clasamentul aici iar alte imagini şi impresii despre competiţie aici.

Iar pentru că cea mai bună recuperare după efort este înotul și pentru că apele din zonă sunt benefice pentru articulații, în restul weekendului ne-am bălăcit în ştrandurile termale din Căciulata, ceea ce vă îndemn și pe voi să faceţi atunci când ajungeți în zonă. Apa e minunată, ne-a prins și ploaia în bazin dar era așa fierbinte încât nu a reușit să ne alunge.

Sperăm ca până la ediția din 2014 să reușim să facem o excursie în zonă, ca să ne bucurăm așa cum trebuie de priveliștile de la Cabana Cozia, pe care acum le-am admirat doar cu coada ochiului și pe fugă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s